vineri, septembrie 11, 2026
No menu items!
AcasăEducațieTabără urbană pentru copii și tineri, organizată la Casa Grădinarului din Parcul...

Tabără urbană pentru copii și tineri, organizată la Casa Grădinarului din Parcul Marghiloman

Primăria Municipiului Buzău organizează, în perioada 5 august – 4 septembrie 2026, proiectul „Tabără Urbană”, destinat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani. Activitățile se desfășoară la Casa Grădinarului, din Parcul Marghiloman.

Participanții au ocazia să ia parte la ateliere practice de grădinărit și permacultură, concepute pentru a promova biodiversitatea, creativitatea în natură, responsabilitatea față de mediu și interesul pentru știință. Prin activități interactive și experiențe directe, copiii sunt încurajați să descopere natura și să înțeleagă importanța protejării mediului înconjurător.

Potrivit organizatorilor, misiunea Taberei Urbane este de a-i ajuta pe cei mici să învețe prin experiențe practice și să contribuie la formarea unei generații preocupate de un viitor mai verde și mai sustenabil.

Reprezentanții Primăriei Municipiului Buzău îi invită pe toți copiii și tinerii interesați să participe la activitățile organizate pe parcursul lunii august și începutul lunii septembrie.

ARTICOLE ASEMANATOARE
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente