Organizația PSD Buzău susține poziția exprimată la nivel național de Partidul Social Democrat privind adoptarea bugetului de stat pentru anul 2026 și necesitatea corectării măsurilor economice care afectează nivelul de trai al românilor.
În cadrul Consiliului Politic Național, PSD a decis să voteze bugetul de stat, chiar dacă acesta a fost transmis Parlamentului cu o întârziere considerată nepermisă. În același timp, social-democrații vor depune amendamente pentru ca bugetul să includă măsuri clare de sprijin pentru milioane de români afectați de presiunile economice din ultimul an.
Președintele PSD Buzău, Romeo Lungu, a declarat:
„Bugetul României nu poate fi construit pe spatele oamenilor. PSD va vota bugetul pentru că România are nevoie de stabilitate, dar îl vom corecta în Parlament acolo unde produce nedreptăți. Nu putem accepta o politică economică în care povara cade pe cei care muncesc, pe pensionari și pe familiile cu venituri mici.”
Amendamentele care vor fi depuse în Parlament vizează, în special, finanțarea integrală a Pachetului de Solidaritate, un program de sprijin destinat milioanelor de români aflați în dificultate, inclusiv pensionarilor cu venituri mici, copiilor cu dizabilități, familiilor monoparentale și altor categorii vulnerabile.
Totodată, atragem atenția că politicile economice adoptate în ultimul an au generat presiuni puternice atât asupra economiei, cât și asupra puterii de cumpărare. Creșterea taxelor indirecte și întârzierea măsurilor de relansare economică au contribuit la scăderea consumului și la accentuarea dificultăților pentru numeroase familii și pentru mediul de afaceri românesc.
PSD Buzău consideră că Parlamentul are responsabilitatea de a corecta dezechilibrele din proiectul de buget și de a susține politici economice bazate pe investiții, dezvoltare și protejarea nivelului de trai al cetățenilor.




