duminică, mai 4, 2025
No menu items!
AcasăAdministrațieProiect de un milion de euro la Mărăcineni

Proiect de un milion de euro la Mărăcineni

Primarul Constantin Dumitru a avut o preocupare permanentă pentru susţinerea iniţiativelor locale în sectorul agricol

Primarul Constantin Dumitru a avut o preocupare permanentă pentru susţinerea iniţiativelor locale în sectorul agricol, bazinul begumicol Mărăcineni fiind renumit la nivel naţional în special pentru ofertarea pieţei cu celebrele legume Ceapa de apă de Buzău şi Varza de Buzău.

Vector în infrastructura locală pentru irigaţii a rămas canalul de irigaţii Săpoca–Mărăcineni, de a cărui existenţă este legată istoria locală pe sectorul legumicol, iar funcţionarea acestuia determină calitatea sezoanelor agricole. Pentru că el traversează teritoriul a două comune, lucrările pentru întreţinere, în fiecare sezon agricol, au fost motiv de controverse între cele două administraţii locale.

Pe de altă parte, acest canal încă este administrat de Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare, ceea ce constituie un impediment la iniţiativa primarului de Mărăcineni pentru accesarea unor fonduri europene, pentru reparaţii capitale.

Condiţia finanţatorilor europeni este ca acest canal să fie în proprietatea Asociaţiei „Legumicultorul” Mărăcineni, care funcţionează de câţiva ani în bazinul legumicol, ştiut fiind faptul că Uniunea Europeană nu agreează finanţări pentru instituţii ale statului.

În ultimele două mandate, primarul Constantin Dumitru a bătut la uşa miniştrilor Agriculturii tocmai pentru ca proiectul pentru preluarea canalului de către asociaţia locală a legumicultorilor să fie luat în seamă şi aprobat. Primele demersuri au fost făcute pe timpul ministrului Petre Daea, dar după înlocuirea acestuia orice iniţiativă în acest sens era ocolită sistematic şi… birocratic.

Mai mult, se pare că, într-o perioadă, proiectul solicitat de legumicultorii de la Mărăcineni era respins de o anume funcţionară din Ministerul Agriculturii cu un „Nu vreau!” sec şi arogant! Însă, tenacitatea primarului de Mărăcineni pare să o fi convins inclusiv pe respectiva opozantă, astfel că într-o discuţie telefonică, recentă, purtată matinal cu ministrul Florin Barbu, primarul Constantin Dumitru a obţinut promisiunea că demersurile solicitate de la Mărăcineni vor fi luate în seamă.

După ce canalul de irigaţii va fi transferat din proprietatea statului în cea a legumicultorilor, primarul Constantin Dumitru va dispune promovarea unui proiect de investiţii pentru obţinerea unei finanţări, cel mai probabil, europene, valoarea acestuia fiind de aproximativ un milion de euro.

Sursa: Opinia Buzău

ARTICOLE ASEMANATOARE
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente