Primarul comunei Cernătești, Valentin Sebastian Stănilă, a anunțat că l-a primit ieri în localitate pe Marcel Ciolacu, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău.
Întâlnirea a avut un caracter de lucru și s-a axat pe proiectele de investiții aflate pe agenda comunității.

Potrivit edilului, discuțiile au vizat atât prioritățile locale, cât și direcțiile de dezvoltare la nivel județean.
Printre temele abordate s-au numărat modernizarea infrastructurii rutiere, extinderea și îmbunătățirea serviciilor publice, precum și implementarea unor proiecte dedicate tinerilor și comunității.
„A fost o întâlnire constructivă, în care am analizat investițiile necesare pentru comuna Cernătești, dar și pentru întregul județ. Am discutat deschis despre nevoile oamenilor și despre soluțiile pe care le putem implementa în perioada următoare”, a transmis primarul.

La întâlnire au fost prezenți și localnici care au împărtășit propriile preocupări și propuneri pentru dezvoltarea zonei. În urma discuțiilor, primarul Valentin Sebastian Stănilă și-a exprimat public susținerea pentru candidatura lui Marcel Ciolacu la șefia Consiliului Județean Buzău.
„Îl susțin pe Marcel Ciolacu, convins că împreună putem construi un Buzău mai puternic și mai modern”, a declarat edilul din Cernătești.
Marcel Ciolacu continuă astfel seria vizitelor în județ înaintea alegerilor parțiale din 7 decembrie, în cadrul cărora sunt discutate prioritățile și proiectele propuse pentru fiecare comunitate




