miercuri, martie 11, 2026
No menu items!
AcasăActualitateConsiliul Județean Buzău mizează pe investiții masive în 2026. Ciolacu: „Dezvoltarea înseamnă...

Consiliul Județean Buzău mizează pe investiții masive în 2026. Ciolacu: „Dezvoltarea înseamnă colaborare”

Bugetul pentru 2026 al Consiliului Județean Buzău a fost punctul central al ședinței de astăzi, iar mesajul transmis de președintele Marcel Ciolacu este clar: peste 55% din resursele financiare sunt direcționate către investiții și dezvoltare.

Potrivit acestuia, sănătatea, infrastructura rutieră și învățământul concentrează cea mai mare parte a alocărilor, în timp ce asistența socială și cultura rămân priorități bugetare. Excedentul bugetar va fi utilizat pentru cofinanțarea proiectelor europene și pentru menținerea ritmului investițiilor deja începute.

Parc industrial la Râmnicu Sărat și investiții verzi

Unul dintre proiectele strategice anunțate este înființarea Parcului Industrial de la Râmnicu Sărat, prin constituirea unei companii mixte între Consiliul Județean și administrația locală. Inițiativa vizează relansarea economică a municipiului și atragerea de investiții private.

În paralel, administrația județeană continuă proiectele pentru:

  • parcuri fotovoltaice dedicate instituțiilor din subordine;
  • modernizarea infrastructurii de apă;
  • eficientizarea sistemului de management al deșeurilor.

Primăria Buzău, aproape de aderarea la ADI ECO

Tot în cursul zilei, Marcel Ciolacu a avut o întâlnire de lucru cu primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, la propunerea președintelui PSD Buzău, deputatul Romeo Lungu.

Șeful CJ a salutat intenția Primăriei Buzău de a pregăti o hotărâre de consiliu pentru aderarea la ADI ECO Buzău 2009, pas considerat esențial pentru o gestionare unitară și mai eficientă a deșeurilor la nivel județean.

Întâlniri periodice pentru coordonarea marilor proiecte

Inițiativa de a aduce la aceeași masă administrațiile locale va continua prin întâlniri periodice între consilierii locali, consilierii județeni și primarii din județ, pentru o coordonare reală a proiectelor majore.

„Dezvoltarea județului înseamnă colaborare și decizii asumate. În această direcție mergem”, a transmis Marcel Ciolacu.

ARTICOLE ASEMANATOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente