Comuna Cernătești face un pas important spre digitalizare și educație modernă. Biblioteca „Ion Băieșu” a fost recent echipată cu tehnologie de ultimă generație, printr-un parteneriat între administrația locală și Consiliul Județean Buzău, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Proiectul intitulat „Renovarea/modernizarea a 3 biblioteci locale pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale și dotarea cu echipamente IT a 26 de biblioteci locale din județul Buzău” are drept scop transformarea bibliotecilor în centre de învățare și inovație digitală.
Dotările includ 3 computere All in One, 3 camere web, 3 tablete, o multifuncțională, 3 hard disk-uri externe, 3 routere wireless, 3 seturi de boxe, 3 căști stereo, 3 microfoane cu stand, un videoproiector și ecran de proiecție, o tablă magnetică și o tablă interactivă, 3 licențe Microsoft Office și carduri de memorie.
Această investiție transformă biblioteca într-un veritabil hub digital, accesibil tuturor locuitorilor comunei — de la elevi și profesori, până la adulți care doresc să își dezvolte competențele digitale.

Valentin Stănilă, primarul comunei Cernătești, în mesajul adresat cetățenilor, a mulțumit Consiliului Județean Buzău pentru sprijinul acordat și a subliniat importanța acestor investiții pentru viitorul educațional și digital al comunității.
Cernătești se alătură astfel localităților care valorifică fondurile europene pentru a deschide porți către cunoaștere, incluziune digitală și progres. Biblioteca „Ion Băieșu” devine nu doar un spațiu de lectură, ci un centru activ de învățare pentru toate generațiile.




