Deputatul Romeo Lungu a fost ales, sâmbătă, cu unanimitate de voturi, în funcția de președinte al organizației județene a Partidului Social Democrat (PSD) Buzău, în urma unei Conferințe Județene Extraordinare.

Alegerile au fost organizate pentru a acoperi postul rămas vacant după demisia fostului lider județean, Lucian Romașcanu, care, de la 1 iulie, va deveni membru al Curții Europene de Conturi — funcție care presupune o totală independență politică și administrativă.
Conferința de presă s-a desfășurat în contextul unor tensiuni interne, în absența a două figuri importante ale organizației: primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, liderul PSD pe municipiu, și deputatul Petre Emanoil Neagu.
Acesta din urmă a fost prezent pentru scurt timp la Sala Mare a Consiliului Județean, dar a părăsit rapid evenimentul din motive legate de familia sa.
Pe lângă alegerea lui Lungu, delegații prezenți au decis, printr-un vot politic, ca vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Petre, să preia atribuțiile de președinte al instituției după demisia lui Romașcanu și din această funcție.
Promisiunea unei reforme
În discursul susținut în fața colegilor săi, Romeo Lungu a anunțat continuarea procesului de reformă început în cadrul organizației județene a PSD Buzău. Acesta a subliniat că schimbările din partid reflectă voința alegătorilor și includ numirea unor oameni noi în toate structurile — de la organizația de tineret, femei și seniori, până la administrația publică.

„Trebuie să privim această reformă ca pe o schimbare pe care o dorim, nu ca pe ceva forțat. Noi trebuie să o provocăm”, a declarat Lungu. El a precizat că, începând de săptămâna viitoare, fiecare domeniu-cheie — sănătate, educație, infrastructură, antreprenoriat și agricultură — va avea un tânăr specialist cu decizie politică în cadrul organizației.
Noul lider al PSD Buzău a insistat asupra importanței muncii în echipă: „Nu contează cine este președinte, contează echipa — primari, viceprimari, aleși locali și specialiști. Deciziile trebuie luate împreună, așa cum am procedat și până acum.”




