Buzoienii sunt invitați să-și îndrepte privirea spre cer în noaptea de 12 spre 13 august 2026, când zona Bisericii dintr-o Piatră de la Năeni va găzdui un eveniment dedicat observării Perseidelor, una dintre cele mai spectaculoase ploi de meteori ale anului.
Experiența este organizată de Organizația de Management al Destinației Județul Buzău, împreună cu Consiliul Județean Buzău, și îmbină promovarea turistică a zonei cu activități educaționale și astronomice.
Aflat departe de aglomerația și luminile orașului, Dealul Istrița oferă condiții potrivite pentru observarea cerului nocturn. Participanții vor avea la dispoziție telescoape și vor fi însoțiți de ghizi locali certificați, care le vor prezenta atât fenomenul astronomic, cât și patrimoniul turistic al zonei.

Organizatorii recomandă celor interesați să vină cu pături sau scaune pliante, îmbrăcăminte călduroasă și lanterne, întrucât activitățile se vor desfășura timp de câteva ore în aer liber.
Pentru facilitarea participării, OMD Județul Buzău pune la dispoziție două autocare, cu transport gratuit dus-întors din municipiul Buzău. Plecarea este programată pe 12 august, la ora 20:00, din fața Consiliului Județean Buzău, iar întoarcerea va avea loc în jurul orei 01:00.
Înscrierile se fac prin e-mail, la adresa omdjudetulbuzau@gmail.com, până la ocuparea locurilor disponibile.
Evenimentul de la Năeni reprezintă și un prim pas către valorificarea astroturismului în județul Buzău. Acest segment turistic, aflat în dezvoltare la nivel european, promovează destinațiile cu cer întunecat, poluare luminoasă redusă și peisaje naturale spectaculoase.




