Profesorul Gheorghe Popescu, trecut la cele veșnice, a fost distins post-mortem cu Medalia Aniversară „Bogdan Petriceicu Hasdeu – 145 – George Emil Palade – 100”, o recunoaștere a contribuției sale excepționale la formarea intelectuală și morală a generațiilor de elevi ai Colegiului Național „B.P. Hasdeu” din Buzău.
Un omagiu profund și emoționant i-a fost adus de directorul adjunct al colegiului, prof. Anca Florea, care i-a fost elevă și discipol.
Pe pagina sa de socializare, aceasta a publicat un laudatio plin de recunoștință, evocând personalitatea unui dascăl al cărui nume, spune ea, „rezonează cu tot ceea ce putem numi cultură, pasiune, rigoare și exigență, toate împletite cu o extraordinară dăruire pentru elevii săi”.
În cuvintele sale, Anca Florea subliniază rolul formator al profesorului Gheorghe Popescu, nu doar ca magistru al literaturii, ci ca mentor al devenirii intelectuale:
„Aerul prea tare al textelor lui Dostoievski sau diversitatea deconcertantă a romanelor lui Tolstoi nu ne-au descumpănit avându-l pe Domnia Sa alături și repede am învățat să mergem pe valuri / în picioare.”
„Despre profesori care au zămislit caractere…” își intitulează directorul adjunct cuvântul de prețuire, reflectând asupra memoriei afective care leagă definitiv elevii de marii lor dascăli:
„Probabil că mulți dintre noi am simțit, la un moment dat, că memoria este poate selectivă sau că uneori ne «încurcă».
Cu siguranță însă nu este vorba aici despre memoria afectivă, a cărei claritate vine din faptul că, așa cum spunea cineva, doar cu cei care sunt capabili să iubească poți găsi un limbaj comun.”
Într-o evocare amplă și profundă, Anca Florea conturează profilul profesorului Gheorghe Popescu ca pe cel al unui cărturar autentic, pentru care vocația didactică a însemnat responsabilitate și asumare deplină:
„Într-o dimensiune axiologică specifică Hasdeului s-a scris, în 21 de ani, cronica de viață a unui cărturar pentru care asumarea responsabilității de dascăl a echivalat nu doar cu împlinirea unei vocații, ci cu efortul constant al modelării intelectuale a celuilalt.”
Profesorul Popescu este descris drept un promotor al dialogului autentic, al pluralității de sensuri și al interpretării personale, într-un spațiu al exigenței intelectuale, inspirat de modelul lui Constantin Noica – „o școală în care nu se știe cine de la cine învață”.
De asemenea, este evocată relația specială dintre mentor și elevi, literatura rusă – atât de dragă profesorului – devenind un instrument de cunoaștere a omului și a sensurilor existenței:
„Ne-a fost călăuză nu doar în descifrarea textului literar, ci mai ales în descoperirea adevărurilor despre caracterul uman și despre rostul existenței.”
În încheiere, Anca Florea exprimă convingerea că profesorul Gheorghe Popescu rămâne o prezență vie în spiritul școlii hasdeiene:
„În școala hasdeiană, Profesorul Gheorghe Popescu rămâne un nume de referință. Sperăm că ne privește de acolo de sus și că este mulțumit de ceea ce facem în școala pe care ne-a lăsat-o în urmă.”
Prin această distincție onorantă și prin cuvintele pline de emoție ale directorului adjunct, Colegiul Național „B.P. Hasdeu” își reafirmă recunoștința față de un dascăl care a lăsat o moștenire durabilă de cultură, pasiune și dăruire – un profesor care a modelat caractere și a inspirat generații întregi.
