miercuri, martie 11, 2026
No menu items!
AcasăAdministrațieMarcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean Buzău: „De astăzi începem să construim împreună,...

Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean Buzău: „De astăzi începem să construim împreună, cu seriozitate și respect”

Cu puțin timp înainte de Sărbătoarea Crăciunului, în Sala Mare a Consiliului Județean Buzău a avut loc ceremonia de învestire în funcția de președinte al CJ a lui Marcel Ciolacu, câștigător al alegerilor parțiale din 7 decembrie. Rezultatul scrutinului a fost validat în termen legal de către instanță.

La eveniment au participat primari social-democrați, șefi de instituții publice, prefectul Liliana Sbîrnea, Înaltpreasfințitul Ciprian — Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei — precum și lideri politici centrali, între care Sorin Grindeanu, președinte al Camerei Deputaților și al PSD, respectiv vicepremierul Marian Neacșu.

Microbuze electrice și depunerea jurământului

Ceremonia a debutat cu o ședință extraordinară a Consiliului Județean, în cadrul căreia a fost aprobat transferul de proprietate al celor 20 de microbuze electrice distribuite recent unităților administrativ-teritoriale din zona montană a județului. Ulterior, Marcel Ciolacu a depus jurământul în fața plenului.

„Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Buzău”, a rostit acesta.

Bilanțul interimatului și proiectele prioritare

Cu o zi înainte, vicepreședintele Adrian Petre — cel care a asigurat interimatul funcției după plecarea lui Lucian Romașcanu la Curtea de Conturi Europeană — a prezentat stadiul principalelor proiecte ale instituției, cu accent pe investițiile în infrastructura rutieră și turistică.

Acesta a menționat demararea lucrărilor pe DJ 102F, către Vulcanii Noroioși, precum și procedurile pentru modernizarea tronsoanelor de pe DJ 203K și realizarea unui nou pod la Nehoiu, proiecte cu finanțare europeană prin ADR Brăila. Totodată, a amintit inițiativa privind înființarea celui de-al patrulea centru de permanență medicală din municipiul Buzău.

Ciolacu: „Nu mai am ambiții politice, am ambiții administrative”

În primul său discurs ca președinte al CJ Buzău, Marcel Ciolacu a mulțumit buzoienilor pentru susținere și a subliniat că mandatul său va avea ca axă centrală investițiile și parteneriatul cu administrațiile locale.

„De astăzi începem să construim împreună, cu seriozitate, cu respect și cu energie. Vom lucra în parteneriat cu toți primarii, indiferent de culoarea politică. Mandatul meu va fi despre investiții, fonduri europene și dialog constant cu cetățenii și mediul economic”, a afirmat acesta.

Noul președinte a anunțat un audit al proiectelor aflate în derulare, accelerarea calendarului lucrărilor de infrastructură și reforme administrative „cu bază reală și funcțională”.

Mesajul lui Sorin Grindeanu: „Un nou început pentru județul Buzău”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că experiența administrativă și politică a lui Marcel Ciolacu reprezintă un atu pentru dezvoltarea județului, amintind colaborarea în proiecte majore precum Autostrada Moldovei.

Acesta a transmis și un mesaj către primarii prezenți, dând asigurări că sprijinul pentru proiectele locale și naționale va continua, inclusiv în ceea ce privește programele de investiții finanțate prin CNI, PNDL și Anghel Saligny.

ARTICOLE ASEMANATOARE
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente