Consiliul Județean Buzău anunță demararea unui proiect amplu de consolidare și eficientizare energetică a clădirii corpului C1 al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Buzău.
Lucrările includ și extinderea etajului al doilea, într-o formă retrasă, precum și intervenții conexe, vizând reducerea vulnerabilității la riscul seismic și creșterea rezilienței clădirii.
Investiția, cu o valoare totală de 5.889.990,59 lei, este finanțată prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, Prioritatea 2 – „O regiune cu localități prietenoase cu mediul și mai rezilientă la riscuri”.

Din total, 85% reprezintă fonduri nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională, 13% provin din bugetul național, iar 2% sunt asigurate din contribuția județului Buzău.
În prezent, clădirea SAJ Buzău se află în clasa de risc seismic II (RsII). Prin lucrările programate, în decurs de 32 de luni, cei 1.333 metri pătrați supuși intervenției vor fi aduși la standarde de siguranță corespunzătoare clasei RsIV, reducând semnificativ riscurile în caz de cutremur.

Perioada de implementare este de 32 de luni, respectiv între data de 04.06.2025 și data de 03.02.2028.
Valoarea totală a proiectului este de 5.889.990,59 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR (85%) 2.802.109,49 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional (13%) 428.557,90 lei, valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului (2%) 65.932,01 lei, valoarea neeligibilă 2.593.391,19 lei.
Proiectul se înscrie în obiectivul strategic al autorităților locale de a moderniza infrastructura critică și de a proteja sănătatea și siguranța populației, cu sprijinul fondurilor europene.




